Primar – obligaţii

1.Obligațiile primarului pe linia  apărării  împotriva incendiilor:

a) asigură elaborarea planului de analiză şi acoperire a riscurilor şi aplicarea acestuia;

b) asigură respectarea criteriilor de performanţă pentru constituirea serviciului de urgenţă voluntar şi elaborarea regulamentului de organizare şi funcţionare al acestuia;

c) coordonează organizarea permanentă a intervenţiei în caz de incendiu la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, asigură participarea la intervenţie a serviciului voluntar de urgenţă cu mijloacele din dotare şi conducerea intervenţiei, până la stingerea incendiului ori până la sosirea forţelor inspectoratului;

d) asigură controlul respectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor pe timpul adunărilor sau al manifestărilor publice;

e) asigură controlul respectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor la construcţiile şi instalaţiile tehnologice aparţinând domeniului public şi privat al unităţii administrativ-teritoriale, precum şi la instituţiile publice;

.

f) dispune verificarea îndeplinirii măsurilor stabilite prin avizele, autorizaţiile şi acordurile pe care le emite;

g) asigură realizarea şi menţinerea în stare de funcţionare a căilor de acces, a sistemelor de anunţare, alarmare, precum şi de alimentare cu apă în caz de incendiu;

h) organizează şi execută, prin serviciul de urgenţă voluntar, controlul respectării regulilor de apărare împotriva incendiilor la gospodăriile cetăţeneşti; informează populaţia cu privire la modul de comportare şi de intervenţie în caz de incendiu;

.

i) asigură încadrarea serviciului de urgenţă voluntar cu personal atestat în condiţiile legii, precum şi pregătirea profesională şi antrenarea acestuia;

j) asigură condiţiile pentru participarea la concursuri a serviciilor de urgenţă voluntare şi a cercurilor de elevi Prietenii pompierilor;

k) asigură dotarea serviciilor de urgenţă voluntare, potrivit normelor, cu mijloace tehnice pentru apărare împotriva incendiilor şi echipamente de protecţie specifice, carburanţi, lubrifianţi şi alte mijloace necesare susţinerii operaţiunilor de intervenţie, inclusiv hrana şi antidotul pentru participanţii la intervenţiile de lungă durată;

l) informează de îndată, prin orice mijloc, inspectoratul despre izbucnirea şi stingerea, cu forţe şi mijloace proprii, a oricărui incendiu pe raza unităţii administrativ-teritoriale, iar în termen de 3 zile lucrătoare completează şi trimite acestuia raportul de intervenţie;

m) analizează anual dotarea cu mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor şi asigură completarea acesteia, conform normelor în vigoare;

n) comunică de îndată inspectoratului scoaterea şi repunerea din/în funcţiune a oricărei autospeciale de intervenţie, precum şi, în scris, dotarea cu autospeciale de intervenţie noi;

o) asigură, prin mijloacele avute la dispoziţie, desfăşurarea activităţilor de informare şi educaţie antiincendiu a populaţiei;

p) analizează şi soluţionează petiţiile cetăţenilor în problema apărării împotriva incendiilor;

q) îndeplineşte orice alte obligaţii prevăzute de lege pentru apărarea împotriva incendiilor a comunităţii locale.

Baza legală: art. 14 din Legea nr. 307 din 12 iulie 2006 privind apărarea împotriva incendiilor

2. Obligaţíile  primarului pe linie de protectie civilă

Baza legală: art.27 din Legea   nr. 481 din  8 noiembrie 2004 privind protecţia civilă

a) propune consiliului local structura organizatorică de protecţie civilă;

b) aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local în domeniul protecţiei civile;

c) aprobă planurile operative, de pregătire şi planificare a exerciţiilor de specialitate;

d) propune fondurile necesare realizării măsurilor de protecţie civilă;

e) conduce exerciţiile, aplicaţiile şi activităţile de pregătire privind protecţia civilă;

f) coordonează activitatea serviciilor de urgenţă voluntare;

g) aprobă planurile de cooperare cu localităţile învecinate şi organismele neguvernamentale;

h) dispune măsuri şi controlează modul de întreţinere a spaţiilor de adăpostire colective de către administratorul acestora;

i) urmăreşte realizarea, întreţinerea şi funcţionarea legăturilor şi mijloacelor de înştiinţare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă;

j) răspunde de alarmarea, protecţia şi pregătirea populaţiei pentru situaţiile de protecţie civilă;

k) solicită asistenţă tehnică şi sprijin pentru gestionarea situaţiilor de protecţie civilă;

l) exercită controlul aplicării măsurilor de protecţie civilă în plan local;

m) asigură evaluarea şi centralizarea solicitărilor de ajutoare şi despăgubiri în situaţii de protecţie civilă, precum şi distribuirea celor primite;

n) coordonează nemijlocit evacuarea populaţiei din zonele afectate de situaţiile de protecţie civilă;

o) stabileşte măsurile necesare pentru asigurarea hrănirii, a cazării şi a alimentării cu energie şi apă a populaţiei evacuate;

p) dispune măsuri pentru asigurarea ordinii publice în zona sinistrată;

q) cooperează cu primarii localităţilor sau ai sectoarelor limitrofe, după caz, în probleme de interes comun;

r) gestionează, depozitează, întreţine şi conservă tehnica, aparatura şi materialele de protecţie civilă, prin serviciile de specialitate subordonate.

Pregătirea profesională a serviciilor de urgenţă şi a altor forţe cu care se cooperează se realizează pe baza programelor anuale de pregătire, aprobate de şefii acestora.

Planificarea exerciţiilor şi a aplicaţiilor de cooperare privind protecţia civilă la care participă, potrivit specificului acestora, serviciile de urgenţă, forţele de protecţie şi sprijin şi populaţia se aprobă de prefect, primar sau de ministrul administraţiei şi internelor, după caz.

Periodic, pe baza planurilor şi a programelor de pregătire şi cu aprobarea primarului localităţii, se efectuează exerciţii de alarmare publică.

Trecerea la executarea acţiunii de evacuare în situaţii de dezastre se hotărăşte de primar sau de prefect, după caz, la propunerea comitetului pentru situaţii de urgenţă competent.

H.G. nr. 1491 din  9 septembrie 2004 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă (extras)

 Membrii comitetului pentru situaţii de urgenţă sunt:

  •  în comitetul ministerial: persoane cu funcţii de conducere din aparatul propriu şi din unele instituţii şi unităţi aflate în subordinea ministerului sau instituţiei publice centrale ori sub autoritatea acestora;
  •  în Comitetul Municipiului Bucureşti: viceprimarii de sectoare, şefii de servicii publice deconcentrate, descentralizate şi de gospodărire comunală, conducători ai unor instituţii, regii autonome şi societăţi comerciale, ai agenţilor economici care, prin specificul activităţilor desfăşurate, constituie factori de risc potenţial generatori de situaţii de urgenţă;
  •  în comitetul judeţean: şefii de servicii deconcentrate, descentralizate şi de gospodărire comunală, conducători ai unor instituţii, regii autonome şi societăţi comerciale, ai agenţilor economici care, prin specificul activităţilor desfăşurate, constituie factori de risc potenţial generatori de situaţii de urgenţă;
  •  în comitetul local: secretarul comunei, oraşului, municipiului ori ai sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz, şi reprezentanţi ai serviciilor publice şi ai principalelor instituţii şi agenţi economici din unitatea administrativ-teritorială respectivă, precum şi manageri sau conducători ai agenţilor economici, filialelor, sucursalelor ori punctelor de lucru locale care, prin specificul activităţii, constituie factori generatori de situaţii de urgenţă.

Mulțumesc pentru vizită pe blog.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s