Prevenire

PLANIFICARE, ORGANIZARE, DESFĂŞURARE ŞI FINALIZARE A ACTIVITĂŢII DE PREVENIRE A SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ PRESTATE DE SERVICIILE VOLUNTARE  PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

 1.Generalităţi

   Activitatea de prevenire a situaţiilor de urgenţă desfăşurată de către serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă, reprezintă totalitatea acţiunilor specifice planificate şi realizate, potrivit legii, în vederea preîntâmpinării, reducerii sau eliminării riscurilor de producere a situaţiilor de urgenţă şi a consecinţelor acestora, a protecţiei populaţiei, a mediului, a bunurilor şi valorilor.

    Formele activităţii de prevenire sunt: controlul, asistenţa tehnică de specialitate, verificarea şi informarea preventivă a populaţiei;

Scopurile activităţii de prevenire sunt:

a) asigurarea respectării prevederilor actelor normative şi ale celorlalte reglementări privind apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă;

b) identificarea, evaluarea şi analizarea pericolelor potenţiale prin aprecierea posibilităţilor de apariţie a lor şi a consecinţelor acestora asupra vieţii oamenilor, mediului şi bunurilor materiale;

c) conştientizarea riscurilor prin schimbul reciproc de informaţii dintre personalul care execută controlul de prevenire, factorii de decizie, personalul angajat şi alte persoane interesate sau implicate;

d) informarea populaţiei şi a salariaţilor privind pericolele potenţiale, precum şi modul de comportare în situaţii de urgenţă.

Vide – Exercițiu de evacuare Grădinița nr.2 Voluntari (Metro) 

.

    Activitatea de prevenire se desfăşoară pe baza următoarelor principii :

a) principiul legalităţii – respectarea legislaţiei privind apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă, indiferent de forma de proprietate a operatorilor economici şi a instituţiilor publice controlaţi/controlate din sectorul de competenţă;

b) principiul imparţialităţii şi independenţei – în exercitarea atribuţiilor funcţionale, personalul compartimentului sau specialiştii de prevenire sunt obligaţi să aibă atitudine obiectivă şi neutră faţă de orice interes politic, economic, religios sau de altă natură;

c) principiul confidenţialităţii – păstrarea de către personalul compartimentului de prevenire a secretului informaţiilor care nu sunt de interes public şi care sunt obţinute în cursul desfăşurării activităţii;

d) principiul transparenţei – desfăşurarea activităţii într-o manieră deschisă faţă de public, prin care accesul liber şi neîngrădit la informaţiile fundamentate ştiinţific, de interes public, să constituie regula, iar limitarea accesului la informaţii să constituie excepţia, în condiţiile legii;

e) principiul continuităţii şi gradualităţii – asigurarea unor controale periodice ale factorilor de risc şi aplicarea unor măsuri din ce în ce mai severe în cazul menţinerii riscului peste nivelele acceptabile.

    Personalul compartimentului de prevenire din cadrul serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă urmează anual, pe centre de localităţi, cursuri de specializare şi perfecţionare organizate în condiţiile legii, cu sprijinul inspectoratului judeţean pentru situaţii de urgenţă .

 2 Planificarea şi organizarea activităţii de prevenire

 Planificarea activităţilor de prevenire se realizează anual, prin Graficul de control şi Graficul de informare publică, pe baza Programului de măsuri în vederea acordării asistenţei pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă la gospodăriile populaţiei şi evidenţei operatorilor economici din subordinea consiliului local şi a instituţiilor publice din sectorul de competenţă, de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă, şi se aprobă de către primar.

Graficul de control se întocmeşte într-un exemplar, care se păstrează la şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă, iar câte o xerocopie a acestuia se anexează la carnetele cu constatările rezultate din controale.

Anterior întocmirii graficului de control, şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă repartizează personalului compartimentului de prevenire localităţile, cartierele, operatorii economici şi instituţiile publice ce urmează a fi controlate.

Graficul de informare publică se întocmeşte într-un exemplar, care se păstrează la şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă şi conţine activităţile de informare a populaţiei, salariaţilor şi elevilor privind pericolele potenţiale la locuinţe şi gospodării, operatorii economici şi instituţiile din subordinea consiliului local, precum şi modul de comportare în situaţii de urgenţă.

 La planificarea activităţilor de prevenire pentru sectorul de competenţă se au în vedere:

a) riscurile identificate din Planul de analiză şi acoperire a riscurilor, frecvenţa şi perioada de manifestare;

b) concluziile rezultate în urma activităţilor de prevenire anterioare;

c) organizarea în sectorul de competenţă a unor activităţi tradiţionale, târguri, expoziţii, manifestări cultural-sportive;

d) concluziile rezultate din evaluarea periodică a situaţiei operative din localitate.

Pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii de prevenire, serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă achiziţionează, cu respectarea prevederilor legale, reglementări specifice şi materiale documentare.

La nivelul localităţii, activitatea de prevenire este coordonată de primar.

Organizarea activităţii de prevenire se asigură de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă şi se realizează prin personalul compartimentului de prevenire, al cărui număr este dimensionat conform reglementărilor tehnice specifice.

Conform art.13 din Ordinul M.A.I.195/2007 precizează că numărul specialiştilor (personalului compartimentului) pentru activitatea de prevenire se stabileşte astfel:

a) pentru instituţiile publice şi operatorii economici din subordinea consiliilor locale, un specialist;

b) în mediul rural, pentru 200 de gospodării cetăţeneşti, un specialist;

c) în mediul urban, pentru 500 – 1.000 de locuinţe individuale sau gospodării, un specialist.

Pe timpul îndeplinirii misiunilor, personalul compartimentului de prevenire îşi face cunoscută calitatea prin legitimaţia de voluntar  emisă în condiţiile legii .

Bibliografie :

ORDINUL M.A.I.   nr. 160 din 23 februarie 2007 pentru aprobarea Regulamentului de planificare, organizare, desfăşurare şi finalizare a activităţii de prevenire a situaţiilor de urgenţă prestate de serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă;

Legea nr. 307 / 2006 privind prevenirea şi apărarea împotriva incendiilor cu modific[rile ulterioare ;

– Legea nr.481/2004 privind protecţia civilă completată şi modificată cu Legea nr. 212 / 2006;

– Ordinul Ministerului Afacerilor si Internelor Nr. 96/2016 din 14 iunie 2016 pentru aprobarea Criteriilor de performanţă privind constituirea, încadrarea şi dotarea serviciilor voluntare şi a serviciilor private pentru situaţii de urgenţă 

– H.G.1579 din 18.12.2005 – Statul personalului voluntar din serviciile de urgenta voluntare modificat cu H.G. 371 din 2016;

– Ordinul M.A.I. nr. 250/2010 privind organizarea si desfasurarea programelor de pregatire a specialistilor pentru prevenire din serviciile voluntare pentru situatii de urgenta

Materiale de informare preventivă pe linkurile de mai jos:

http://informarepreventiva.ro/

http://www.igsu.ro/index.php?pagina=materiale_preventive

 

Anunțuri

Mulțumesc pentru vizită pe blog.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s