Prevenirea incendiilor la unitati de turism

REGULI MINIME
privind apararea impotriva incendiilor, ce se recomanda a fi respectate de public

1. Inainte de calatorie se solicita informatii in ceea ce priveste dotarea structurii de primire turistice cu detectoare de fum si instalatie speciala de stingere a incendiilor cu sprinklere.
2. La impachetarea bagajului se are in vedere ca acesta sa contina lanterna pentru traseele de evacuare intunecate/care sunt inundate de fum, banda izolanta/scotch pentru situatiile in care fumul incepe sa patrunda in incapere, batista pentru filtrarea aerului, care se va uda inainte de utilizare. In loc de banda izolanta/scotch se poate asigura etanseitatea usii, utilizandu-se prosoape ude.
3. La unitatea de cazare se studiaza planul de evacuare in caz de incendiu, care trebuie sa se gaseasca afisat pe partea interioara a usilor camerelor de cazare.
4. Se identifica traseele de evacuare fata de camera de cazare si butoanele manuale de semnalizare a incendiilor de pe nivel.
5. In cazul in care caile de evacuare sunt blocate sau sunt depozitate necorespunzator materiale combustibile, se informeaza personalul de la receptie.
6. Cheia sau cartela de la camera de cazare se amplaseaza in locuri usor accesibile.
7. Se verifica modalitatea de deschidere a ferestrelor.
8. Se verifica daca exista scara exterioara de incendiu si daca aceasta se afla in apropierea ferestrei camerei de cazare.
9. Se verifica modul de oprire a sistemului de ventilare si climatizare a camerei de cazare (in timpul unui incendiu camera de hotel in care va aflati poate fi inundata cu fum si gaze toxice daca nu se intrerupe functionarea respectivelor instalatii).

În caz de incendiu se au in vedere urmatoarele reguli:

1. Daca incendiul este in camera se va proceda la parasirea imediata a incaperii, actionarea butonului de semnalizare si anuntarea personalului de la receptie.
2. Pentru evacuarea de la nivelurile superioare ale cladirii se folosesc intotdeauna scarile de evacuare. Este interzisa folosirea liftului, acesta putandu-se bloca la nivelul incendiat.
3. Daca incendiul nu este in propria camera de cazare, se va proceda la parasirea incaperii, cu conditia ca acest lucru sa poata fi facut in siguranta. La parasirea camerei de cazare, se urmareste sa fie luata cheia/cartela de intrare pentru situatia in care incendiul blocheaza calea de evacuare si utilizatorul trebuie sa se intoarca in camera.
4. Pentru a verifica daca incendiul se manifesta pe coridor, se va proceda la verificarea cu dosul palmei a temperaturii usii de corespondenta cu acesta. In situatia in care usa este rece, din pozitia aplecat spre pardoseala cu umarul sprijinit de usa, se va proceda la deschiderea acesteia cu atentie. Parcurgerea distantei pana la scara de evacuare, in situatia in care coridorul este inundat cu fum, se realizeaza din pozitia aplecat sau taras, avandu-se in vedere ca zona dinspre pardoseala este mai putin afectata.
5. In cazul in care coridorul sau scarile sunt impracticabile din cauza fumului, trebuie sa ramaneti in camera, sa tineti usa inchisa si sa etansati rosturile cu banda izolanta/scotch sau prosoape ori cearceafuri umede.
6. Se procedeaza la anuntarea serviciilor de urgenta pentru a comunica pozitia in cladire. Aceasta se va semnala si de la fereastra camerei de cazare.
7. In situatia evacuarii in caz de incendiu a spatiilor de cazare ale cabanelor montane si structurilor de primire turistice amplasate izolat, utilizatorii vor lua asupra lor haine calduroase.

Anunțuri

Mulțumesc pentru vizită pe blog.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s